Am avut norocul, dacă pot să spun așa, să locuiesc deja în Irlanda încă dinainte de sarcină. Experiența, sarcinii și mai apoi a nașterii, a fost una plăcută, nu am petrecut mult timp pe holurile spitalului, nu a fost nevoie, de obicei ora la care eram programată se respecta (programarea următoare se face la sfârșitul consultației), uneori chiar mă chemau mai devreme, toate astea se întâmplau la un spital public de aici.
Am trecut și pe la urgențe în alte circumstanțe, e mai bine să nu ai nevoie, dar nici nu e de speriat. Într-adevăr, nu poți anticipa când pleci de acolo. Am întâlnit aici, în spital, oameni care își iubesc meseria, nu te tratează cu spatele și mai ales oameni care sunt acolo să te asculte și să te ajute dacă ai nevoie. Toate astea fără să plătesc nici măcar 10 cenți. Probabil salariile sunt satisfăcătoare, dar și munca e pe măsură. Am văzut și din interior, lucrând în curățenie la o casă de bătrâni cu profil medical, cât de mult se implică personalul medical. Este unul din plusurile sistemului de aici - grija pentru pacient.
Un alt plus este preferința pentru nașterea naturală dacă nu sunt probleme și totul decurge firesc. Evident, așa cum a fost și în cazul meu, se propune cezariana dacă s-au epuizat toate variantele, tot ceea ce contează e să fie în siguranță atât mama cât și copilul . Chiar dacă nu sunt toate ca la carte sau așa cum cred eu că ar trebui să fie, uitându-mă acum în urmă realizez că nu mă pot plânge de nimic.
4 zile am stat în spital, trecând printr-o operație de cezariană de urgență recomandarea era pentru 3-5 zile. Încă de la cursurile prenatale la care am participat am fost sfătuite să nu cerem externarea dacă avem senzația că este ceva ce nu merge bine, indiferent că e vorba de starea bebelușului sau de probleme în ale alăptării, în condițiile în care ești mamă pentru prima oară. În spital ai permanent ajutor accesibil doar prin apăsarea unui buton. Iar Robert a ajuns la mine când eram la reanimare și de atunci am fost nedespărțiți. Avantaj: încurajarea dezvoltării relației mama-bebe prin contact permanent.
Un alt aspect deosebit al sistemului irlandez este faptul că trimit o asistentă - a.k.a Public Health Nurse - acasă să vă evalueze (atât pe mama cât și pe bebe) și care este acolo pentru orice ai nevoie. Am cunoscut o femeie extraordinară, Fiona, ea era "luminița de la capătul tunelului", o puteam privi în ochi și cu doar câteva cuvinte înțelegea perfect ceea ce simt. Mulțumesc, Fiona! Așa ar fi fost și mama, dacă nu am fi așa departe una de cealaltă. Prima ei vizită a fost la doar o zi după externare. Ca mama neexperimentată (chiar dacă acum accesul la internet îți oferă posibilitatea de a te informa, dar ai nevoie să le filtrezi și să le adaptezi după propria gândire, iar oboseala este un impediment) am avut foarte multe întrebări și neliniști, iar ea a fost acolo de fiecare dată, calmă și mereu dispusă să îmi ofere un sfat bun. Puteam vorbi orice cu ea. Aborda de cele mai multe ori subiectele într-o manieră plină de umor.
Credeam că pe mine nu mă va afecta depresia postnatală, doar mi l-am dorit atât de mult pe Robert încât ar fi imposibil să sufăr după ce va fi în sfârșit lângă mine. Din păcate nu a fost așa. Am descoperit apoi că depresia postnatală este mai frecventă decât credeam - îi poate afecta chiar și pe tați - și nu are nici o legătură cu sentimentele pe care le ai pentru copilul tău. Circumstanțele (mereu singură, acasă cu bebe, provocările alăptării, lipsa somnului, foarte puțin suport atât fizic cât și emoțional, departe de casă și fără să am un dialog cu cineva față în față, contactul vizual e foarte important) și schimbările care au apărut în viața noastră, probabil și pe fondul unei anxietăți deja existente, au ajutat ușor-ușor la instalarea depresiei. În toată această perioadă, Fiona a fost alături de mine, accesibilă, mereu cu încurajări că totul va fi bine și că tot ceea ce fac este minunat. Până în clipa în care a fost transferată în altă parte. Odată cu ea a plecat și o bucățică din stabilitatea pe care cu greu reușisem să o ating. În locul ei a venit altcineva, care in cele 3 luni abia m-a sunat o dată, pentru un minut. Mă bucur nespus că am avut ocazia să o cunosc pe Fiona și să o am lângă mine încă de la început.
Simt azi că suntem bine, atât eu cât și bebe. Sper că e bine și tati. Bărbații nu prea se exteriorizează. Însă și pe ei ii afectează schimbarea care apare odată cu venirea unui copil. Sunt și ei ca niște copii, Fiona îmi spunea că niciodată nu se maturizează, se simt excluși când nu mai sunt pe primul loc, chiar dacă nu se arată. Creștem și învățăm împreună multe lucruri cu fiecare zi care trece. Irlandezii, cel puțin așa mi se pare mie, mizează mult pe informație de calitate în ceea de privește viața cu bebe, îți oferă posibilitatea, dacă și tu îți dorești și poți, să mergi la cursuri și întâlniri de suport pentru proaspeții părinți, nu ești singur.
Acum am descoperit că îmi face bine să scriu. Îmi place, reușesc să mă eliberez de toate gândurile care mi se învârt permanent în minte. E ca atunci când ai o problemă, odată cu recunoașterea ei faci un pas important spre vindecare. Când ne e greu, se spune să ne gândim că 5 lucruri pozitive pe care le facem anulează 1 lucru negativ. Ca mame știm că într-o zi poți face mai mult de 5, deci suntem extraordinare! Să fim bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu