Oare există mama perfectă?

Imagine preluată de pe https://www.lovekates.co.uk/

  Mă frământă tare de tot la ceas de noapte această întrebare. Dacă da, oare cum arată, cum se poartă? Știe să le facă pe toate ca la carte ori intuiția este cea care iși face treaba până la cel mai mic detaliu?
 Eu consider că orice mamă este perfectă pentru copilul ei și încerc să mă încurajez pe mine însămi chiar dacă realizez că fac multe greșeli. Sunt perfecționistă de fel și mi-e foarte greu sa accept greșelile, mai ales când vine vorba de ale mele, sunt cel mai mare critic al meu. Meseria de mamă este una dintre cele mai grele, dacă nu chiar cea mai grea, dar vine la pachet cu o mulțime de satisfacții.

  De când a venit Robert în viața mea am citit foarte multe despre cum sa recunoști fiecare etapă prin care trec bebelușii, despre pusee, cât de dese sunt și cum se manifestă, cum să treci mai ușor peste momentele grele... Știu dintotdeauna că nu seamănă zilele una cu cealaltă, se aplică și în viața de mămică, indiferent că ai o rutină sau nu. Ce să faci atunci când simți că nimic nu merge, orice ai încerca? Când plânge indiferent ce faci, îl pui în leagăn ori îl ții în brațe? Când nu vrea să adoarmă nicicum și știi că va fi din ce în ce mai obosit și mai iritat pe masură ce trece timpul? Tare mi-ar plăcea să am răspunsuri la toate întrebările.

  Încă încerc să îl obișnuiesc să doarmă în pătuțul lui, nu îmi displace să îl am lângă mine, este foarte confortabil alăptatul pe timpul nopții și somnul lui este aproape neîntrerupt, se trezește de obicei doar sa mănânce și adoarme înapoi. De fapt, el doar asa adoarme, dacă îi e somn, la sân, rareori se întâmplă să adoarmă altfel. Însă lovește foarte tare cu picioarele și mă imaginez peste vreo câteva luni sărind din pat în toiul nopții din cauza loviturilor. Este foarte puternic, întotdeauna a fost, încă dinainte să se nască. Ficatul meu a fost într-o stare de amorțeală cronică după ce l-a descoperit.

  De mai bine de două săptămâni am început diversificarea. Mănâncă doar când vrea, dar nu e nicio problemă, laptele e baza pentru încă cel puțin jumătate de an. N-am avut efecte adverse cu vreo legumă până acum, am în plan să îi introduc câte o legumă nouă odată la trei zile. Astăzi am ales napul, Irlanda îl are pe lista legumelor pe care le poți da bebelușului, însă cel mai probabil voi renunța la el deoarece s-a balonat parcă prea tare. Nu pot fi sigură totuși că a avut acest efect pentru că nu prea a mâncat, abia a luat o linguriță, cât să-l guste.

  Este ora 3 noaptea, Robert mai are puțin și adoarme după un episod de plâns de vreo 2 ore. Nimic nu avea să prevestească ceea ce tocmai s-a întâmplat. Mie mi-a sărit somnul de tot și stau și mă întreb care o fi cauza pentru care a plâns. A început să plângă atât de tare încât abia mai putea respira printre suspine. Până și pampersul i l-am schimbat greu. El, care de fiecare dată se liniștea la sân, acolo era oaza lui de liniște... Acum nu, nimic nu îl calma. Nici acum nu știu ce-a fost. Poate dinții, vreo durere de burtică din cauza alimentului nou introdus, un vis urât, o frică de ceva... și lista poate continua.

  Cum să nu te simți cea mai “proastă” mamă din univers când vezi că nu îl poți liniști și când nu știi motivul pentru care plânge? Frustrarea e foarte mare, neliniștea e și mai mare, pentru că nu știi ce se petrece. Nimic nu te poate pregăti pentru viața de mămică, oricât de multe ai fi văzut înainte. Fiecare copil e diferit, fiecare are personalitatea lui și nu există un șablon de urmat.

  Așadar revin la întrebarea mea: oare există mama perfectă, aceea care știe în orice secundă ce se întâmplă cu bebelușul ei? Aș avea nevoie și eu de câteva lecții.

Rox 🖋