Moto

"Nu trebuie să înveţi să scrii, ci să vezi. Scrisul este o consecinţă." Antoine de Saint-Exupery

In progress...

marți, februarie 27, 2018

Beneficiile îmbrățișărilor sunt neprețuite

  Încă de când l-am văzut prima oară pe Robert am simțit instinctiv dorința de a-l ține în brațe, cum ar simți orice mamă de altfel. Moașele mi l-au pus pe piept încă dinaintea plecării de la reanimare. Când era mai mic se lipea de mine, se prindea cu mânuțele lui mici de hainele mele, să nu cumva să îi dau drumul, reacționa la cel mai mic semn că vreau să îl las. Mai stă și acum, însă e și curios și vrea să exploreze împrejurimile.
  Vă amintiți și voi, mămici, prima îmbrățișare? Se spune că este cea care stimulează creierul și îi ajută pe bebeluși să depășească eventualele traume. Un studiu realizat într-un spital din Ohio pe 125 de bebeluși, atât prematuri cât și născuți la termen, a evidențiat că dovezile de afecțiune primite devreme de la părinți influențează pe termen lung percepția în creierul bebelușului a unei atingeri blânde. Această percepție poate fi afectată mai ales în cazul bebelușilor născuți prematur, supuși de cele mai multe ori unor proceduri medicale dureroase, însă vestea bună este că îmbrățișările ajută la reducerea acestor efecte. Contactul piele pe piele este vital pentru bebelușii de la Terapie Intensivă, iar de multe ori părinții nu pot fi acolo să îi îmbrățișeze. Sunt spitale care au personal specializat pentru a avea grijă de toate aceste aspecte. Scriind asta îmi vine în minte imaginea acelui bătrânel (David Deutchman, vezi aici video) care merge de două ori pe săptămână la un spital din Atlanta să îngrijească bebelușii prematuri, să le cânte, să ii țină în brațe. Contribuția lui este foarte importantă, atât pentru personalul spitalului, cât și pentru bebeluși, care îl adoră. 

  Știai că nu numai bebelușii au de câștigat de pe urma îmbrățișărilor? Știm cu toții deja importanța contactului piele pe piele. Un studiu publicat în 2001 spune că îngrijirea stil cangur (cum i se mai spune contactului piele pe piele) poate reduce sau chiar preveni depresia postnatală, care afectează aproape 600000 de femei anual numai în Statele Unite. Același studiu evidențiază că îmbrățișările pot reduce anxietatea mamei și susțin dezvoltarea atașamentului securizant între mamă și bebeluș (mai multe despre tipurile de atașament găsești aici). 
  Îmbrățișările sau simpla strângere de mână ajută oamenii să se simtă mai puțin stresați. Acest lucru se întâmplă pentru că nivelul de cortizol - hormonul care controlează stresul - scade atunci când ești atins într-un mod prietenos. Cu alte cuvinte, îmbrățișarea te ajută să îți dezvolți o relație strânsă cu bebelușul tău. Iar pentru el înseamnă dezvoltarea creierului, întărirea sistemului imunitar, reglarea emoțiilor și încurajarea sentimentelor de natură pozitivă.
  Știind că o simplă atingere, o îmbrățișare, poate avea așa mare importanță asupra creierului unui bebeluș, cum ai putea să nu i-o oferi? Nu te gândi că se învață. Cât poate sta în brațe? Până începe să meargă, apoi cu greu va mai vrea. Haideți să nu le refuzăm copiilor noștri căldura unei îmbrățișări. Avem cu toții nevoie de ea.

𝕽 🖋

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Du-mă sus